the water inside

  Este ceva mistic în legătură cu apa la apus. Mai exact, cu marea sau oceanul. Am văzut-o de fiecare dată când mergeam la plajă până în amurguri târzii. De obicei, apa pare mai liniștită, mai calmă, de parcă ar încerca dinadins sa ascunda taina cât mai adânc în mrejele sale, fără sa ne lase pe noi oamenii să deslușim țărmurile apelor din larg. Am încercat adesea să studiez acest mister dar soarele portocaliu, ce se reflectă ascuțit din vârful micilor valuri ca de pahar, servește drept paravan pentru secretul apei. Este ca și când focul și apa complotează să apere o beatitudine ce nu ne este dată spre a o vedea noi muritorii, căci este ceva etern și prea simplu pentru a o înțelege noi, cei care cautăm să complicăm misterul lumii. Așa că ele, aceste elemente mistice, țin omul departe de ele. Am observat și că oamenii nu mai intra în apa la apus, ci preferă adesea să admire de pe nisip, de parcă și noi, oamenii, știm că nu trebuie să murdărim dansul acesta suprem etalat de soare și apă: o scăldare vice versa, apa în soare și soarele în apă. De altfel, omul devine un simplu spectator al jocului natural, ca și cand e hipnotizat de motivele astrale reflectate din apa linistita. Și apoi, dacă este vorba, sunt întinderile solare din adâncurile apelor ce nu le vedem cu adevărat. Acest dans fascinant de la suprafață este poate o simpla iluzie ce ne este oferită să acopere mreje și mai adânci ale astrelor acvatice.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s