Esența schimbării

Întotdeauna, mai cu precădere în momentele mele de maturitate și luciditate brutală, am crezut în faptul că valoarea gesturilor sau chiar a faptelor mele au volumul dimensiunii vârfului degetelor mele, mai exact, al subiectivității. Escapadele acestea emoționale sunt o crimă a introspecției de care sunt capabil în multe momente din viața mea. Mă refer mai cu seamă la momentele care ies din sfera rutinei și cele care o conturează pe cea a spontaneității și a originalității. Eu unul am căutat întotdeauna să rup lanțurile repetiției tocmai precum doctrina lui Camus ne spune să ne revoltăm cu vehemență împotriva a ce ne stă în calea descoperirii de sine și a schimbării. Caut mereu schimbarea. Uneori e bună, alteori mai puțin bună. Cert este că cercul acesta vicios care pune odată la ceva vreme cătușe pe emoțiile mele este rupt odată ce ajunge la saturație, căci saturația este cea care mă strânge ca un cerc de fier în jurul capului și atunci știu că este momentul schimbării. Cred în schimbare și cred în evolutia prin schimbare. Cred în dezrobire și în traiul liber. Cred în Pariul lui Pascal și în simțământul că treapta ce urmează mă va urca și nu mă va coborî. Frica de schimbare, sau mai bine zis înfrângerea sa, mi-a adus întotdeauna certitudinea îmbunătățirii și mi-a adus în viață oameni minunați, lucruri la care nu credeam că voi putea ajunge, și fapte pe care, sincer vă spun, nu mi le-am imaginat nici în fanteziile pe care le aveam pe când eram copil. Nu vă fie teamă de paradigma metamorfozei. Metamorfoza însași este esența supraomului, esența libertății.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: