Happily Disturbed

I’ve always tried to read things that disturb me. I’m not talking about news and tragedies now. I am referring rather to the books that have made me what I am now, books that define my thinking and logos. Admittedly, my intellectual tastes and preferences have recently been refined and have been rigorously directed towards scientific horizons where, surprisingly, I still find in some places subjects and all sorts of cells and pathologies that are staggeringly disturbing. However, none of these readings come close in effect and impact to the intellectual foundation that Dostoevsky, Gogol, Goethe, and later Kazantzakis, Thomas Wolfe, de Beauvoir, and Heidegger gave me. I’m writing these names with shameless nonchalance next to which many others should have stood. These are the names that disturbed me and in front of which I almost prostrate myself, but I don’t. I do not bow before anyone except a single entity that I will not reveal in this way because the relationship we have is of a nature that I do not really understand and it is too complex to try to explain. Then I realized that this search and my passion to find things that disturb me were the tools through which I changed, through which I evolved. I’ve never been able to find anything without an ounce of tumult. Art is above all the most disturbing filter of humanity. For me, it turned out to be art through literature, which later became art through science and ultimately art through God Himself. These secrets, the mysteries, all so obvious, were revealed to me through the lens of the microscope, but they were always there, ready to reveal themselves, to decipher their inhuman complexity and which, paradoxically, defines us from physiological level to philosophical, abstract, which we do not yet comprehend. This complexity, of a single structural unit, which has a fascinating analogy in terms of the micro-macro relationship with our solar system, disturbed me and made me realize that not even Darwin can explain this hermetic balance that depends on thousands and thousands of factors, thousands and thousands of enzymes, thousands and thousands of genes and molecules. More curious than that is the exponentially greater possibility that this balance will be overturned in an instant by a small, tiny infinitesimal stimulus, leading so categorically to death, end, destruction. And what was it, what allowed this cell to become what we are today? These are the questions that bother me and I am satisfied and reconciled that I am troubled. We all have the right and the duty to be disturbed. Art should comfort the disturbed and disturb the comfortable.

Întotdeauna am căutat să citesc lucruri care mă tulbură. Nu mă refer acum la știri și nenorociri. Mă refer mai degrabă la cărțile care m-au făcut ceea ce sunt acum, ceea ce-mi definește gândirea și logosul. Ce-i drept, de curând, gusturile și preferințele mele intelectuale s-au mai cizelat și s-au îndreptat riguros spre orizonturi științifice unde, surprinzător, mai găsesc pe alocuri subiecte și fel de fel de celule și patologii puțin spus tulburătoare. Cu toate acestea, niciuna dintre lecturile astea nu se apropie ca efect și impact de fundația intelectuală pe care mi-au dat o Dostoievski, Gogol, Goethe și mai apoi Kazantzakis, Thomas Wolfe, de Beauvoir și Heidegger. Scriu cu o nonșalanță nerușinată numele acestea pe lângă care ar fi trebuit să stea multe altele. Acestea sunt numele care m-au tulburat și în fața cărora aproape mă prosternez, dar nu o fac. Nu mă prosternez în fața nimănui cu excepția unei singure entități pe care n-am s-o dau în vileag pe această cale pentru că relația pe care o avem este de o natură pe care nici eu nu o prea înțeleg și e prea complexă pentru a încerca să o explic. Mai apoi mi-am dat seama că această căutare și înverșunare a mea spre a găsi lucruri care mă tulbură erau ustensilele prin care m-am schimbat, prin care am evoluat. Niciodată nu s-a întâmplat să descopăr ceva fără un gram de tumult. Arta este cu precădere cel mai tulburator filtru al umanității. Pentru mine s-a dovedit a fi arta prin literatură, care mai apoi a devenit arta prin știință și în ultimă instanță arta prin Dumnezeu Însuși. Secretele acestea, misterele, toate atât de obvioase, mi s-au revelat prin lentilele microscopului, însă ele au fost întotdeauna acolo, gata să le vedem, sa le descifrăm complexitatea asta inumană și care, paradoxal, ne definește de la nivel fiziologic la nivel filosofic, abstract, pe care încă nu-l cuprindem. Complexitatea aceasta, a unei singure unități structurale, care are o analogie fascinantă prin prisma raportului micro-macro cu sistemul nostru solar, m-a tulburat și m-a făcut să-mi dau seama că nici măcar Darwin nu poate explica echilibrul acesta ermetic ce depinde de mii și mii de factori, mii și mii de enzime, mii și mii de gene și molecule. Mai curios de atât este posibilitatea exponențial mai mare ca acest echilibru să fie răsturnat într-o clipă de un stimul infinitezimal de mic, infim, ducând atât de categoric spre moarte, sfârșit, distrugere. Și ce a fost, ce a permis ca aceasta celulă să ajungă ceea ce suntem azi? “Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?” Astea sunt întrebările care mă tulbură și sunt mulțumit și împăcat că sunt tulburat. Toți avem dreptul și datoria de a fi tulburații. Art should comfort the disturbed and disturb the comfortable.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: